Mănăstirea Cetățuia

Pe dealul falnic din partea de sud a Iaşului, voievodul Gheorghe Duca a ctitorit în secolul al XVII-lea „Mănăstirea Cetăţuia”. Dominând peisajul şi veghind peste valea râului Nicolina şi cartierul Nicolina, aceasta este împrejmuită de un zid de piatră măcinat de vreme şi străjuită de un turn impozant.

Construcţia măreaţa şi-a dovedit rezistenţa de-a lungul anilor. Deşi a avut de înfruntat multiple vitregii, încă ni se înfăţişează maiestoasă pe dealul care o găzduieşte. În anumite perioade Mănăstirea a fost folosită ca depozit de grâne a oştilor turceşti (1788) sau ca spital militar al armatelor ruseşti (1788-1792 şi 1806-1812).

Cutremure, nepăsarea egumenilor greci care au administrat-o şi incendii au atins edificiu într-un mod năprasnic. În 1822 a ars, când turcii au incendiat nişte case din apropiere.

În 1842, Alecu Russo nu mai vede un prestigiu în Cetăţuia, ci doar o prăbuşitură: ”o ruină care odinioară a fost palat domnesc, de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă, dormind, câțiva călugări în compania buhnelor”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea mănăstirea era singură, pustie. Un peisaj lugubru puse stăpânire pe clădirea construită de Gheorghe Duca, iar bolţile pivniţelor părăsite erau vieţuite de huhurezi care speriau drumeţii prin strigătul lor.

Anul 1896 reprezintă începutul renaşterii Cetăţuiei. Sub coordonarea arhitectului Constantin Băicoianu au avut loc reparaţii la Biserică. Un merit deosebit în restaurarea complexului monahal l-a avut arhimandritul Mitrofan Băltuţă.

Ştiaţi că?

– A fost construită ca un complex fortificat medieval pentru a oferi domnitorului şi boierilor un reazem pentru o rezistenţă înarmată împotriva invadatorilor.

– Arhitecţi din Austria şi Italia au fost chemaţi pentru a realiza proiectul. Totul a fost făcut strategic pentru a nu trezi suspiciuni prin rândul românilor. 

– Maria, fiica domnitorului Gheorghe Duca, a fost înmormântată la Mănăstire.

– Cronicarul Ion Neculce relatează venirea sultanului Mahmed al IV-lea, care a fost tulburat la vederea impresionantei construcţii. El a prevestit atunci prăbuşirea mănăstirii în următorii 30 de ani din cauza terenului instabil. Din fericire pronosticul a fost unul greşit.

– În 1682 Mănăstirea a jucat un rol cultural. Aici s-a înfiinţat o tipografie unde s-au tipărit cărţi greceşti pentru Orientul ortodox.

O legendă învăluie ţinutul claustral, anume legătura subterană dintre Palatul Culturii din Iaşi şi „Mănăstirea Cetăţuia”. Acolo descoperindu-se o peşteră care, purtând numele de „Peştera lui Duca” sau „Peştera Blestemată”, ascundea în mijlocul ei un sanctuar cu însemne ciudate şi nedescifrabile. Zidurile de granit sunt considerate şi ele enigmatice, de-a lungul lor erau aşezate oseminte şi cranii de bărbaţi de diferite tipologii.

Într-un colţ al altarului peşterii au fost găsite 13 Lespezi de Piatră cu desene şi însemne ale omenirii. O poveste stranie a fost născocită despre aceste plăci, ele ar prezenta în totalitate trecutul şi viitorul lumii. Una dintre ele ieşind în evidenţă prin frica pe care reuşeşte să o presoare în sufletele oamenilor, conţinând un blestem care va aduce fatalitate şi o moarte în chinuri a tuturor celor care vor dezvălui şi vor profana acel locaş.

Voievodul nu a dat importanţă descoperirilor făcute şi a ordonat continuarea lucrărilor la pasajul subteran, ocolind peştera şi luând decizia ca aceasta să rămână deschisă şi să fie folosită ca depozit pentru materiale şi averea mai marilor boieri.

Abaterea voievodului, legată de ceea ce scria pe plăcuţe, aduce asupra lui moartea în chinuri groaznice. Se spune că vorbea altă limbă şi noaptea scrijălea pereţii închisorii (unde şi-a petrecut ultimele clipe ale vieţii) cu tot felul de însemne şi semne indescifrabile.

Ştefan Petreicu, succesorul lui Gheorghe Duca, moare şi el în condiţii misterioase, unii fiind de părere că acest fapt i se trage în urma distrugerii uneia dintre plăcile din peşteră.

Dumitraşcu Cantacuzino este o altă personalitate care a dorit să facă cercetări amănunţite asupra peşterii. Rămase uluit de bogăţiile descoperite în ea, ajungând să fie atât de hapsân, încât comanda mâncare şi lucruri scumpe doar pentur el. În vremea aceia oraşul Iaşi cunoscuse o sărăcie cruntă şi o foamete teribilă. Cum în viaţă totul ni se întoarce, Dumitraşcu Cantacuzino avea să moară în nişte condiţii mizerabile pe străzile oraşului, lăsat liber şi fără bani de către Sultan.

Articol scris de Alexandra Tudosa